Bine ati venit pe site-ul neoficial al municipiului Rimnicu Sarat!
Penitenciarul de la Râmnicu Sărat - Adrian Bucurescu - România Liberă
La 13 aprilie 1963, s-a desfiintat una dintre cele mai odioase temnite din Romania, cea de maxima siguranta de la Ramnicu Sarat. Fusese construita, ca inchisoare judeteana, in timpul domniei lui Carol I, iar printre primii detinuti care i-au indurat ororile au fost rasculati din 1907. Nefiind prea incapatoare, aici erau trimisi unii dintre detinutii politici considerati cei mai periculosi. Pe timpul dictaturii lui Carol al II-lea si-a capatat renumele de lacas al crimei organizate. Astfel, in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, de acolo au fost trimisi la strangulare 14 detinuti, si, la mai putin de un an, in noaptea de 29/30 septembrie 1939, alti 14 arestati fara forme au fost impuscati in curtea inchisorii. Citeste mai mult...
Râmnicu Sărat – cea mai odioasă închisoare - Cicerone Ionitoiu, Revista Memoria
CONDIŢIILE DE „VIAŢĂ” ÎN INFERNUL RÂMNICU SĂRAT Din relatările unor foşti supravieţuitori
Augustin VIŞA povesteşte: „Eu am fost urcat la etajul 1, într-o celulă strâmtă, cu un pat, măsuţă pe 3 picioare, o banchetă mică, un vas cu apă şi hârdăul… uşa era din fier masiv cu un vizor şi o deschizătură pentru gamela cu mâncare. O fereastră în formă de crenel aducea în minuscula încăpere o lumină opacă. Constat că plafonul e din tablă ondulată, groasă, peste care era cărămidă acoperită cu asfalt, duşumeaua era la fel… Mi-au scos cătuşele de la picioare. Două zile s-au chinuit să taie niturile. Dalta era tocită, iar nicovala se mişca sub loviturile de ciocan. Bomfaier nu aveau. Am simţit dureri îngrozitoare… Peste tot domnea o linişte de cimitir. Paznicii aveau papuci de pâslă, ca să nu se simtă, ca să poată supraveghea interiorul celulelor fără să fie auziţi.”
Corneliu COPOSU: „Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală... ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre… pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat.” Citeste mai mult...
Augustin VIŞA povesteşte: „Eu am fost urcat la etajul 1, într-o celulă strâmtă, cu un pat, măsuţă pe 3 picioare, o banchetă mică, un vas cu apă şi hârdăul… uşa era din fier masiv cu un vizor şi o deschizătură pentru gamela cu mâncare. O fereastră în formă de crenel aducea în minuscula încăpere o lumină opacă. Constat că plafonul e din tablă ondulată, groasă, peste care era cărămidă acoperită cu asfalt, duşumeaua era la fel… Mi-au scos cătuşele de la picioare. Două zile s-au chinuit să taie niturile. Dalta era tocită, iar nicovala se mişca sub loviturile de ciocan. Bomfaier nu aveau. Am simţit dureri îngrozitoare… Peste tot domnea o linişte de cimitir. Paznicii aveau papuci de pâslă, ca să nu se simtă, ca să poată supraveghea interiorul celulelor fără să fie auziţi.”
Corneliu COPOSU: „Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală... ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre… pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat.” Citeste mai mult...
Daca vrei sa participi la crearea acestui site cu idei si materiale trimite-ne un e-mail la adresa:
adriana.iulian@gmail.com
adriana.iulian@gmail.com
